Lucerna Verde Pulbere – „mama tuturor plantelor”

Scris de pe 30 ianuarie, 2013

lucerna_verde2

Aproape oricine a auzit măcar o dată în viață termenul de alfalfa, minunata mâncare pe care caii o consumă cu atâta plăcere. Însa mulți nu știu faptul că acest preparat este benefic și organismului uman.


Alfalfa sau lucerna verde

este o plantă ierboasă care poate atinge 1 m înălțime. Rădăcinile plantei ating o adâncime de peste 4,5m, această caracteristică permite plantelor să supraviețuiască în perioadele de secetă. Ca și celelalte leguminoase la fel și lucerna verde are la rădăcină nodozități, unde trăiesc bacterii fixatoare de azot cu care planta trăiește în simbioză.

Florile plantei sunt polenizate după un studiu din Suedia în 78% de bondari și numai 1% de albine. De acea în Scandinavia se cultivă lucerna în regiunile unde trăiesc bondari. Planta conține un procent ridicat de proteină, fiind folosită ca nutreț, pentru însilozare, sau ca uscată ca fân.

Ea este o plantă perenă, care atinge o vârstă de 4 până la 12 ani, în Germania o cultură de lucernă este folosită 2-3 ani. În funcție de sol și regiunile climatice, aceasta planta poate asigura o cantitate de 10t de fân la hectar. Pentru a obține recolte mai mulți ani la rând din aceeași cultură, se recomandă o dată pe an, recoltarea lucernei după perioada înfloritului.

Planta provine din Persia, unde era un nutreț valoros pentru cai. După unele izvoare din antichitate, lucerna a fost adusă prin anul 470 î.Hr. în Grecia și prin anii 150–50 î.Hr. în Italia unde era folosită în furajarea oilor. Pe la începutul secolului XVI a fost dusă de coloniștii spanioli în Mexic de unde apoi a ajuns în toată America.

În Australia și Noua Zeelandă planta va ajunge abia prin secolul XIX unde la început au apărut probleme create de lipsa bondarilor. La propunerea lui Charles Darwin au fost aduși în 1885, bondari pentru a asigura polenizarea florilor. Planta mulțumită rădăcinilor adânci poate supraviețui în regiunile aride tropicale.

Lucerna verde de-a lungul istoriei

Chinezii au folosit această plantă timp de secole întregi pentru a trata litiazele renale (pietrele la rinichi) deoarece această plantă deține excelente proprietăți diuretice și laxative, și nu numai. Frunzele lucernei sunt foarte bogate în vitamine și minerale precum calciu, magneziu, potasiu, acestea conținând chiar și caroten. Acesta din urma și-a dovedit eficacitatea în susținerea funcției cardiace cât și în combaterea cancerului.

Frunzele plantei conțin, de asemenea, aminoacizi esențiali fapt pentru care lucerna este eficace în combaterea infecțiilor urinare, afecțiunilor prostatei și ale vezicii urinare. În combinație cu potasiul, aminoacizii esențiali sunt eficienți, așa cum am mai spus, în susținerea unei bune funcționări a rinichilor. Iar funcția antibacteriană și antimicrobiană pe care o deține, combate apariția infecțiilor urinare datorate deplasării calculilor renali (pietrelor de la rinichi) în momentul expulziei acestora. Această plantă este deasemenea recunoscută și pentru rolul său detoxifiant, deoarece se consideră că acționează și asupra glandei pituitare echilibrându-i funcția.

În medicina chineză Pulberea din lucernă verde era folosită și în combaterea artritei, diabetului, în combaterea astmului sau alergiilor sezoniere. Lucerna verde fiind bogată în proteine este indicată tuturor acelora care ţin o cură de slăbire supunându-se unui regim alimentar restrictiv. Conține doar 24 calorii în 100 de grame de produs, nu contine zahăr, grăsimi saturate așadar nu favorizează creșterea colesterolului sau a trigliceridelor.

Datorită conținutului său bogat în fibre, Pulberea din lucernă verde Deep Green Puterea Naturii ajută digestia și totodată prelungește senzația de sațietate, temporizând astfel foamea. De asemenea prin conținutul său bogat în fibre se adresează și persoanelor care suferă de constipație cronică, deoarece normalizează tranzitul intestinal.

Este eficientă și în scăderea colesterolului (rău – LDL colesterol) fără să afecteze colesterolul bun (HDL colesterol), astfel fiind indicată persoanelor care suferă de ateroscleroză. Studiile făcute pe animale au demonstrat faptul că acestea au manifestat o scădere a nivelului de glucoză din sânge pe perioada în care au fost monitorizate deoarece au primit lucernă in dieta zilnică. Așadar putem extinde aceste descoperiri si putem afirma faptul ca lucerna este benefică în scăderea glicemiei şi în cazul persoanelor care suferă de diabet zaharat tip II.

Valorile nutritionale ale pulberii din lucernă verde Deep Green

Conținând întreg complexul de B-uri, o doza de pulbere din lucernă este indicată și persoanelor care depun efort fizic sau intelectual crescut, aceasta fiind recunoscută pentru efectul său benefic asupra persoanelor care suferă de depresie, anxietate sau oboseala cronică. Pulberea din lucernă verde Deep Green Puterea Naturii este indicată persoanelor care au probleme in ceea ce privește circulația sangvină, indicată mai ales celor care au probleme cu circulația cerebrală. Beneficiul neurologic major al lucernei se trage nu numai din conținutul său bogat in vitamina: B1, B3, B6, B5; acid folic cât și din prezența, în conținutul acesteia, a vitaminei K. Lucerna verde este una din plantele cu cel mai ridicat conținut de vitamina K din natură, această vitamină având un important rol in normalizarea funcționării plachetelor sangvine.

Vitamina K este unul din factorii care determină procesul de coagulare al sângelui, intervenind în procesul de oprire a unei sângerări. De aceea consumul de pulbere din lucernă verde Deep Green Puterea Naturii nu este indicat peroanele care iau un tratament medicamentos cu anticoagulante. În afară de această funcție vitamina K activează osteocalcina o proteină care joacă un rol în metabolismul de sinteză a oaselor. De aceea este indicata tuturor persoanelor care sufera de artrită, reprezentând, de asemenea, un adjuvant in tratamentul osteoporozei.

1 Comentariu

  1. mihoc georgiana

    3 septembrie 2013 at 9:35

    medicina alternativa – sanatatea in mana oricui.

    lucerna sau medicago sativa

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.